Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
  • Mie, 17 Dec 2014Concursul Internațional de Informatică Smart Kids Timişoara

  • Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Colegiul Național Bănățean Timișoara, în parteneriat cu Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, au organizat, în perioada 12-14 decembrie, a 8-a ediție a Concursului Internațional de Informatică Smart Kids. A devenit deja o tradiţie ca ECDL ROMANIA să se alăture participanţilor, susţinând performanţa copiilor.

    Evenimentul a avut loc la Colegiul Național Bănățean Timișoara, care este Centru de Testare Acreditat ECDL RO 350.
    În prima zi, vineri, 12 decembrie, a avut loc Simpozionul Internațional pentru profesori – Educația și Noile Tehnologii IT în Euroregiune.
    Sâmbătă s-a desfăşurat concursul destinat tuturor elevilor, începând cu clasa pregătitoare până la clasa a XII-a. La concurs au participat 114 elevi din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad, dar şi din Serbia, cu un total de 64 de lucrări.
    Ziua de duminică a fost rezervată festivitătii de premiere cu invitaţi între care dna. prof. Nuşa Dumitriu - Lupan, Inspector General, Ministerul Educaţiei Naţionale şi dl. Titu Bojin, Preşedinte al Consiliului General Timiş.

    ECDL ROMANIA felicită cîştigătorii, dar şi organizatorii concursului!