EqualSkills este un program oferit de Fundaţia ECDL adresat începătorilor, celor care se tem sau care se simt puţin depăşiţi de noile tehnologii. EqualSkills a fost gândit ca un program flexibil de învăţare care să ofere cea mai completă introducere în lumea calculatoarelor, conferind abilităţile de bază de utilizare a calculatorului, fiind destinat celor care au folosit mai puţin sau deloc calculatorul.
Prin programa sa şi modul de abordare, EqualSkills vine în completarea gamei de produse ECDL. Pentru cei care urmăresc obţinerea unei certificări ECDL, acest program poate constitui un prim pas în pregătirea lor.
Programa acoperă următoarele capitole:
Fiecărui candidat i se alocă un numar unic de înregistrare, împreună cu caietul de curs.
Exerciţiile din caietul de curs, căt şi exerciţiile on-line vor fi rezolvate sub îndrumarea unui instructor, iar la final candidatul va realiza şi un proiect care să implice utilizarea tuturor cunoştinţelor nou-dobândite.
Nu există examen! Evaluarea candidatului făcându-se de către instructor care urmăreşte însuşirea completă şi corectă a cunoştinţelor. Eliberarea atestatului EqualSkills se face pe baza semnăturii îndrumătorului.
Puteţi consulta şi descărca Programa analitică EqualSkills din documentul de mai jos.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
Accept