Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
  • Teach Smart

    TeachSmart.jpgECDL ROMANIA, membru în Coaliția pentru Educație Digitală, lansează campania Teach Smart, o inițiativă de promovare a cadrelor didactice care nu sunt de specialitate Informatică şi TIC, dar care, prin activitățile lor, integrează și folosesc tehnologia la nivelul unității de învățământ sau/și în predare la clasă.
    Teach Smart este un demers care îşi propune să susțină şi să promoveze cadrele didactice care generează schimbări pozitive, prin realizarea unei educații “altfel”, de calitate, folosind mediile digitale, în ciuda faptului că nu sunt de specialitate. Aceste exemple de bună practică pot inspira întreg sistemul de învățământ românesc, inclusiv noile generații de cadre didactice, care pot să se impună de la început ca fiind profesori relevanţi, potriviţi cu era tehnologică în care ne aflăm. 
     
    În fiecare lună vom cunoaşte câte un cadru didactic din învăţământul preuniversitar din România, a cărui experienţă digitală de predare are un impact semnificativ în dezvoltarea unui sistem de educaţie actual, prin utilizarea tehnologiei la clasă, în unitatea şcolară, în activităţile extracurriculare etc., reuşind astfel să ţină pasul cu elevii nativ digitali.


    Competenţele digitale dau posibilitatea profesorilor să utilizeze tehnologia mai eficient în procesul de predare şi ca urmare să îşi atingă obiectivele educaţionale cu eficacitate, economisind timp şi ridicând productivitatea şi gradul de participare la nivelul clasei.
    Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar care deţin Permisul ECDL pot să beneficieze de 
    credite profesionale transferabile.


    Teach Smart începe în luna februarie 2020 prin a marca activitatea deosebită a d-nei prof. dr. Gabriela Gîrmacea, de la Colegiul Național "Grigore Moisil" – Onești, profesor de limba română – literatură universală, cu o vechime la catedră de 31 ani. Chiar dacă educaţia a trecut prin multe schimbări de-a lungul timpului, iar d-na Gabriela Gîrmacea este un profesor “umanist”, aceasta utilizează tehnologia pentru eficientizarea activității didactice, reuşind să  producă valoare şi excelenţă.
    Deşi este profesor de limba română, dna. Gabriela Gîrmacea s-a implicat activ în hub-ul 3D Printing care s-a activat la Colegiul Tehnic din Oneşti cu ajutorul său. Pe lângă numeroasele realizări ale d-nei Gabriela Gîrmacea, între care mai multe softuri educaționale dezvoltate pentru orele pe care le predă, se numără și kitul educațional creat cu ajutorul imprimantei 3D.


    Teach Smart prezintă luna aceasta un produs inovativ realizat de către d-na Gabriela Gîrmacea, prin utlizarea tehnologiilor de modelare și imprimare 3D, iar mai multe despre educaţie şi ITC ne dezvăluie chiar dna. Profesor, în interviul pe care ni l-a acordat.
    Accesaţi materialul complet la următorul 
    link.


    În luna martie 2020 vă invităm să descoperiți un exemplu de bună practică, care o aduce în prim plan pe d-na Cornelia Melcu, învățătoare la Școala Gimnazială Nr. 9 „Nicolae Orghidan” din Brașov, cu experiență la catedră de peste 30 ani, profesor care își pregătește elevii pentru meseriile viitorului și care face o educație „altfel” integrând cu succes noile tehnologii şi diverse tehnici de învăţare în activitate didactică. 
    Accesaţi materialul complet la următorul link.

     

Acest site utilizează cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Accept