Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
  • Joi, 27 Feb 2014250 de liceeni vor face vizite gratuite la 5 muzee din Bucureşti

  • Astazi a reinceput “5 licee – 5 muzee” in Bucuresti, proiectul care ii aduce pe liceeni la muzeu.
    Joi, 27 februarie 2014, in Sala de Festivitati a Colegiului National “Matei Basarab” a avut loc lansarea celei de a 7-a editii a proiectului “5 licee - 5 muzee”, ce i-a adus impreuna la start pe toti participantii la aceasta etapa – elevi, profesori si organizatori.
     
     „5 licee - 5 muzee” este un proiect educational dedicat elevilor de liceu initiat de ECDL ROMANIA alaturi de partenerii sai, Primaria Municipiului Bucuresti si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, prin care se doreste incurajarea participarii tinerilor la manifestari culturale. Elevii din 5 licee din Capitala vor beneficia de vizite gratuite la cateva muzee din Bucuresti, fiind provocati si la un concurs online de cultura generala.
     
    La aceasta editie a proiectului „5 licee – 5 muzee” ce se va desfasura in perioada februarie – iunie 2014, vor fi implicati 250 de elevi din 5 licee din Bucuresti: 4 noi licee – Colegiul National „Matei Basarab”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”, Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuta” si castigatorul primei editii a proiectului din 2008 – Scoala Superioara Comerciala „Nicolae Kretzulescu”.

    1.5l5m_27.02.2014.jpg 
    Cele 5 muzee care ii vor primi pe elevi si profesori si care ii vor provoca pe liceeni la concursul online de cultura generala pe teme specifice propuse pentru ei sunt: Muzeul de Arta Veche Apuseana “ Ing. Dumitru Furnica - Minovici “, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa”, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” si Muzeul Militar National "Regele Ferdinand I" .
     
    In cadrul conferintei s-a lansat si un al doilea concurs pentru elevi cu tema „5 motive in 5 minute” prin care tinerii sunt incurajati sa realizeze un material video de prezentare pentru unul dintre muzeele implicate in program.
     
    La evenimentul de lansare au fost prezenti reprezentanti ai organizatorilor (Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Primaria Municipiului Bucuresti si ECDL ROMANIA) alaturi de elevii si profesorii implicati la aceasta editie, precum si reprezentanti ai celor 5 muzee participante, care le-au adus in atentie elevilor propunerile de anul acesta.

    2.5l5m_27.02.2014.jpg 
    „5 licee - 5 muzee” urmareste declansarea unei „epidemii sociale” de vizitare a muzeelor in randul tinerilor, sub forma unui concurs intre 5 licee din Capitala. Lansat in anul 2008, proiectul a avut un impact pozitiv atat in randul elevilor cat si a profesorilor si astfel, organizatorii impreuna cu muzeele implicate au fost incurajati sa continue programul, de fiecare data selectandu-se noi licee in program cu sprijinul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti.
     
    Aceasta editie se va incheia in luna iunie, inainte de finalul anului scolar, cu un eveniment festiv de premiere, insa scopul “5 licee – 5 muzee” nu este competitia in sine, ci motivarea elevilor de a accesa institutiile de cultura.
     
    Pentru detalii suplimentare, va rugam contactati:
    Elena Chiru, Manager de Proiect
    Irinuca Vaduva, Marketing si Comunicare
    Tel.: 0213169922
    E-mail:  elena.chiru@ecdl.ro
                irinuca.vaduva@ecdl.ro
    Web:     
    www.ecdl.ro

Acest site utilizează cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Accept