Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
  • Joi, 15 Mai 2014Concursul Dual PC Sibiu 2014

  • 157 de elevi din 13 judeţe ale ţării s-au întrecut pe 10 mai 2014 la Sibiu în cadrul Concursului Naţional de TIC Dual PC ce a ajuns la a 12-a ediţie. ECDL ROMANIA a fost principalul susţinător al evenimentului.

    Dual PC este un concurs naţional de utilizare a computerului organizat an de an la Sibiu de Colegiul Naţional ”Octavian Goga”, Liceul de Artă, Colegiul Naţional ”Gh. Lazăr”, dar şi de şcolile cu clasele I-VIII nr. 8 şi nr. 20 din Sibiu, sub coordonarea doamnelor profesoare Diana Chirilă şi Carmen Popescu.

    Anul acesta Colegiul Naţional “Octavian Goga” a fost gazda principală a competiţiei, iar Dual PC a fost dublat de ediţia I a concursului online “Regii virtuali” la care s-au înscris 166 de lucrări ale elevilor din București, Gorj, Olt, Sibiu, Suceava sau Vaslui.

    La Sibiu au sosit sâmbătă, 10 mai 2014, elevi şi profesori de gimnaziu şi liceu din judeţele Alba, Bihor, Brașov, București, Cluj, Dolj, Gorj, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea şi Vaslui. Ei au concurat pe probele de TIC, pagini web sau fotografie, iar la finalul zilei s-au bucurat de premiile câştigate.



    ECDL ROMANIA a fost şi în acest an alături de organizatori şi participanţi susţinând performanţa în domeniul educaţiei IT şi sprijinind demersul elevilor de a obţine o certificare recunoscută internaţional.

     dualpc2014.jpg

Acest site utilizează cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Accept