A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 384 din 16.05.2019, Ordinul nr. 3739/2019 privind aprobarea programei şcolare pentru disciplina opţională Utilizarea tehnologiilor de modelare şi imprimare 3D, liceu. Astfel, elevii de liceu pot urma, începând cu anul școlar următor, un nou opțional care le poate conferi următoarele competenţe generale:
- Gestionarea tehnologiilor de imprimare 3D
- Elaborarea unor proiecte inovative utilizând tehnologii de modelare și imprimare 3D, care să dezvolte spiritul critic și flexibil
Opționalul poate fi predat de către profesorii care au studii de specializare în domeniul informatică și TIC.
ECDL ROMANIA a creat programa și modulul de certificare pentru noțiuni de bază în imprimarea 3D (ECDL 3D Printing), modul aprobat la nivel internațional de către ECDL Foundation.
Iniţial, s-a derulat un proiect pilot „pro bono” de instruire a liceenilor în utilizarea imprimantelor 3D, în cadrul căruia s-au realizat trei grupe în Bucureşti - la Colegiul Tehnic Mecanic Griviţa, Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu şi la Colegiul de Arhitectură şi Lucrări Publice I.N. Socolescu. Toate aceste cursuri au generat interes ridicat în rândul participanţilor, care au fost încântaţi să descopere în liceul lor tehnologii la care nu aveau acces. Programul a fost dezvoltat într-un mod care a permis învăţarea indiferent de nivelul de pregătire al elevilor şi de profilul colegiului.
Ulterior, ECDL ROMANIA a derulat un studiu de impact al tehnologiei 3D Printing în rândul elevilor şi al cadrelor didactice de specialitate Informatică şi TIC din învăţământul preuniversitar din România. Concluziile au remarcat faptul că, atât profesorii cât și elevii manifestă un interes sporit pentru dezvoltarea competențelor de bază în domeniul tehnologiilor de imprimare 3D, urmărind și obținerea unei certificări cu recunoaștere internațională.
Ca urmare, ECDL ROMANIA a făcut demersuri pentru introducerea în curricula pentru clasele IX-XII a unui opțional naţional ce cuprinde noţiuni şi competenţe despre tehnologia 3D Printing pentru elevii şi profesorii din învăţământul preuniversitar. Opţionalul naţional privind “Utilizarea unor tehnologii de modelare si imprimare 3D” a fost între timp aprobat.
In acest context, ECDL ROMANIA s-a implicat major în dezvoltarea de materiale educaţionale necesare în procesul de predare a personalului didactic pe competenţe de bază de modelare şi imprimare 3D, care sunt disponibile acum pentru şcolile din România.
Începând cu 2017, ECDL ROMANIA în parteneriat cu Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România şi cu susţinerea Dedeman, în acord cu Ministerul Educaţiei, a demarat campania EDUTECH – Modelează viitorul, printează-l 3D!, care promovează proiectul „Meseriașii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D”, prin care mai multe şcoli din România au devenit hub-uri de imprimare 3D, fiind dotate gratuit cu imprimante 3D. Prin acest proiect, zeci de profesori şi sute de elevi beneficiază gratuit în fiecare an şcolar de instruire şi certificare ECDL 3D Printing.
ECDL ROMANIA este Operatorul Naţional al licenţei ECDL în România, cu o reţea de peste 800 de centre de instruire şi testare acreditate pe întreg teritoriul ţării. Prin reţeaua de Centre de Testare ECDL dezvoltată la nivel naţional şi prin proiectele derulate, ECDL ROMANIA asigură tuturor oportunitatea de a obţine şi de a-şi certifica la standard internaţional şi pe un anumit nivel competenţele digitale. Tinerii, elevii, studenții, funcționarii publici sau angajații în companii își pot dovedi abilitățile IT prin intermediul Permisului ECDL.
Contact ECDL ROMANIA: marketing@ecdl.ro / 021 316 99 22 / www.ecdl.ro / www.Facebook.com/ECDLRomania