Alege un centru de testare ECDL
Înscrie-te acum în programul ECDL
  • Vin, 30 Mai 2014Olimpiada Națională de Tehnologia Informației 2014

  • Olimpiada Națională de Tehnologia Informației a ajuns la a doua ediție și a avut loc la Satu Mare în perioada 15-18 mai 2014. Performanţele liceenilor au fost apreciate şi de ECDL ROMANIA care s-a alăturat organizatorilor.

    Olimpiada este organizată de către Ministerul Educaţiei Naţionale, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Satu Mare au asigurat condiţiile organizării acestui eveniment.

    Obiectivul general al acestei competiţii îl reprezintă stimularea şi promovarea elevilor cu aptitudini deosebite în domeniul tehnico-aplicativ şi ştiinţific. 
     
    La Satu Mare a sosit un număr de 214 elevi de liceu din toată ţara, calificaţi pe primele locuri la etapa judeţeană, la secţiunile Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC) şi Aplicaţii în C#. 
    Tema acestei ediții a fost „Riscuri și beneficii”.

    Probele de concurs au fost programate pe data de 16 mai şi au avut loc la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” unde au fost amenajate 7 săli cu 175 calculatoare pentru secţiunea TIC, respectiv, la Colegiul Naţional „Kolcsey Ferenc”, 3 săli cu 45 calculatoare pentru secţiunea C#.
    Rezultatelor finale, după contestaţii, au fost afişate sâmbătă, 17 mai, iar Festivitatea de Premiere s-a desfăşurat duminică, 18 mai, la Filarmonica „Dinu Lipatti” Satu Mare.

    Din nou ECDL ROMANIA a susţinut desfăşurarea competiţiei încurajând şi promovând rezultatele de excepţie obţinute de elevii noştri.
    Felicitări tuturor!


    OTI1 (1).jpg
    OTI1 (2).jpg
    OTI1 (3).jpg

Acest site utilizează cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Accept